Este dramatic ce se ascunde sub această față: o intervenție chirurgicală care intră în istorie

Este dramatic ce se ascunde sub această față: o intervenție chirurgicală care intră în istorie
Publicat: 29/11/2012, 10:16
Actualizat: 29/07/2014, 19:57

Isabelle Dinoire, beneficiara primului transplant de față din istorie, a acordat un interviu pentru BBC, în care a povestit cum s-a petrecut accidentul în care a fost desfigurată, cum a decurs recuperarea și cum se simte acum, cu noul ei chip.

În 2005, Isabelle a intrat în depresie și a încercat să se sinucidă cu un cocktail de somnifere. A zăcut inconștientă mai multe ore, timp în care labradorul său a mușcat-o în repetate rânduri de față, pentru a o trezi.

Isabelle, înainte de operație (stânga), la puțin timp după (centru, 2009) și astăzi. Sursa foto BBC

Când și-a recăpătat cunoștința, franțuzoaica avea fața plină de sânge. „Îmi venea greu să cred că tot sângele ăla e al meu și că fața îmi fusese distrusă de câine”, a declarat Dinoire.

Gura, nasul și bărbia femeii fuseseră atât de rău distruse, încât medicii au stabilit că nu pot opta pentru o reconstrucție facială clasică. Astfel, au încercat o procedură complet nouă: un transplant de față de la o pacientă decedată.

Operația a durat 15 ore și a fost o premieră mondială. Medicii nu știau ce reacții putea avea organismul Isabellei, existând posibilitatea ca acesta să respingă țesuturile transplantate.

„Mă simțeam ca un animal de la circ”

La început, Isabelle a fost bucuroasă că i s-a acordat o nouă șansă. Curând, însă, viața ei s-a transformat în calvar, deoarece era recunoscută peste tot. „Locuiesc într-un oraș mic, toți știau de transplantul meu. Când mergeam pe stradă, oamenii râdeau și ziceau: ‘Ea e!’. Mă simțeam ca un animal de la circ”, povestește Isabelle.

Treptat, femeia, acum în vârstă de 45 de ani, s-a obișnuit cu reacția oamenilor. „Dacă lumea se holbează la mine, mă holbez și eu la ei. Iar dacă mă simt deprimată, mă uit în oglindă și îmi amintesc de femeia care mi-a ‘dăruit’ chipul, asta îmi dă speranță”, spune Isabelle.

Totuși, franțuzoaica recunoaște că încă îi e greu să se obișnuiască, după șapte ani, cu noua ei înfățișare. „Parcă văd două persoane într-una singură”, conchide Isabelle.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Ce se întâmplă dacă țineți pâinea la frigider, de fapt. Efectul la care nu v-ați...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
O furtună văzută din spațiu arată ca „o meduză uriașă”. Cum este explicat fenomenul rar?
×